sâmbătă, 28 iulie 2012

Începutul

Mâine este referendumul.

Mă aflu în situaţia în care nu ştiu ce ar trebui să votez, şi mai ales de ce. Mă aflu în situaţia în care am fost total dezinteresată de evenimentele din scena politică şi economică. Mi-au ajuns pe la ureche diverse întâmplări, dar nu am avut niciun imbold de a afla mai multe detalii despre ele.

Totuşi, cred ca ar fi cazul să mă duc la vot. Cred că ar trebui să mergem cât mai mulţi la vot, pentru a le arăta că ne dezmorţim încet-încet, că ne pasă, şi că ne vrem ţara înapoi.

Oamenii din Parlament şi Guvern sunt ANGAJAŢII noştri, ai oamenilor din ţara asta. Ei ar trebui să deservească interesele NOASTRE, pentru că NOI ii plătim.

Azi ia naştere acest blog pentru că vreau ca data viitoare când voi fi pusă în postura de alegător să ştiu ce votez şi de ce. Vreau să prezint situaţia aşa cum o percep, din perspectiva mea de habarnistă. Să urmăresc faptele din scena politică şi să le expun aşa cum le înţeleg eu, prin prisma filtrelor mele de gândire, de om de rând.

Aşadar, aici începe călătoria mea în lumea politică românească.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu